ing.Dan Erceanu
vineri, iulie 09, 2010
sâmbătă, iunie 19, 2010
INSTRUCTIUNI PROPRII PENTRU SANTIERE IN CONSTRUCTII
1. Incadrarea si repartizarea personalului pe locuri de munca se face conform prevederilor Normelor generale de protectia muncii.
Lucratile de reparatii, consolidari, demolari si translatii de cladiri se vor executa numai de personal calificat si instruit pentru operatiile respective.
2. Santierul va fi ingradit cu imprejmuiri continue, conform proiectului de organizare de santier. In punctele de acces spre locul de demolare se vor pune tablite de avertizare si de interzicere a accesului persoanelor fara atributii de serviciu pe teritoriul santierului.
3. Şantierul va fi împrejmuit pentru a se evita accesul persoanelor străine. Se vor îngrădi cu împrejmuiri
continue, lucrările în curs de construcţie, situate de-a lungul drumurilor publice.
În cazul în care împrejmuirea se execută la o distanţă mai mică de 10 m de o lucrare în curs de
construcţie, care are o înălţime mai mare de 12 m, aceasta trebuie prevăzută cu copertină lată de cel
puţin 1 m şi cu o rampă de 20 de grade spre partea opusă lucrării. De-a lungul muchiei de sus a
copertinei trebuie făcută o bordură înaltă de 15 cm.
4. Este obligatorie semnalizarea zonei de lucru, aflata in raza de actiune, a utilajelor de ridicat, respectiv a lucrarilor ce prezinta pericol.
Pasarelele, scarile si platformele de lucru de langa utilajele de constructii vor fi prevazute cu balustrade de protectie.
5. Masinile si utilajele de constructii vor fi amplasate si instalate incat sa se asigure stabilitatea si imposibilitatea unor deplasari necomadate.
La terminarea fiecarui schimb, fronturilor de lucru se vor lasa in siguranta.
6. Zona de lucru trebuie prevazuta cu rigole pentru scurgerea apelor de suprafata, care nu vor fi amplasate de-a lungul zidurilor, sapaturilor sau gropilor de fundatii.
7. Locurile de munca care prezinta pericole vor fi semnalizate cu indicatoare de avertizare sau interzicere.
8. La lucrarile executate pe verticala la doua niveluri diferite, deasupra unui agregat sau sub acesta, la lucrarile ce se executa deasupra pasajelor, se vor intocmi fise tehnologice care vor contine masuri suplimentare de protectie a munci referitoare la :
- trecerea persoanelor peste gropi, santuri, pivnite deschise
- lucrarile ce se executa deasupra pasajelor
9. Toate golurile din pereţi, amplasate cu marginea de jos la o înălţime sub 0,70 m deasupra planşeului şi care comunică spre exteriorul construcţiilor sau dau spre locuri unde nu există un planşeu continuu, se vor îngrădi.De asemenea se vor acoperi şi îngrădi cu balustrade executate pe tot conturul, cu o înălţime de cel puţin 1 m, golurile din planşeele clădirilor în construcţie pe care se execută lucrări sau e posibil să se circule; golurile vor fi marcate cu indicatoare de pericol.
10. Golurile de ferestre şi uşi unde nu s-a montat tâmplăria vor fi închise provizoriu pentru a feri personalul muncitor de curenţii de aer.
11. Locurile de munca si de circulatie trebuie sa dispuna de un iluminat care sa asigure desfasurarea functiilor vizuale si securitatea persoanelor corespunzator sarcinii de munca.
12. Schelele, esafoadele si alte elemente ajutatoare pentru lucrarile executate la inaltime vor corespunde prevederilor proiectului de executie.
13. Montarea, ancorarea si folosirea schelelor se vor face conform cartii tehnice a acestora si proiectului de executie a lucrarilor.
14. Pentru lucrări executate la înălţimi sub 5 m se vor folosi schele simple, iar pentru înălţimi peste 5 m se vor utiliza schele conform indicaţiilor din proiectele tehnologice. Schelele vor fi prevăzute cu balustrade şi scândură de bord şi vor fi executate astfel încât să corespundă sarcinilor pe care le vor avea de suportat. Se interzice utilizarea de schele improvizate şi circulaţia personalului muncitor sub schele pe care se lucrează.
15. La montarea sau adaugarea la inaltime a schelelor si esafoadelor, lucratorii vor purta echipament individual de protectie
16. Se interzice executarea lucrarilor la inaltime in conditii meteorologice nefavorabile (vant puternic peste 11 m/s, polei, descarcari atmosferice, precipitatii etc)
17. Lucratorii trebuie sa dispuna pe santier de apa potabila sau alte bauturi nealcoolizate in cantitati suficiente. De asemenea, trebuie sa dispuna de facilitati pentru a-si lua masa in conditii satisfacatoare.
18. Materilele provenite din demolare vor fi evacuate imediat in locurile destinate in acest scop. Caile de acees vor fi degajate de diversele materiale provenite din demolari
19. Este interzisa aruncarea de la inaltime a molozului rezultat, a deseurilor precum si a altor materiale.
20. Evacuarea molozului şi a deşeurilor de materiale din obiectele de construcţie şi schelele aferente, de la o înălţime mai mare de 4 m, trebuie făcută cu ajutorul jgheaburilor închise, în lăzi închise sau în containere. Capătul inferior al jgheabului trebuie să se afle la o înălţime de cel mult 1 m deasupra solului. În cazul în care acest lucru nu este posibil, capătul inferior al jgheabului trebuie să se termine într-un buncăr de depozitare, pentru a se evita producerea prafului.Locurile în care se depozitează molozul şi deşeurile de materiale de construcţii evacuate de sus trebuie să fie îngrădite.
21. Incarcarea, ridicarea si descarcarea materialelor cu mijloace de ridicat se va face cu respectarea instructiunilor de utilizare a instalatiei respective.
22. Se interzice aplecarea lucratorilor in afara constructiei pentru a desprinde elementele din carligul mijlocului de ridicat. Apropierea incarcaturii se va face cu carlige de tragere sau franghii ajutatoare.
23. Materialele, sculele si utilajele devenite disponibile, atat la sol cat si la inaltime, vor fi stranse si depozitate in locuri special amenajate. Se interzice aruncarea lor la inaltime.
24. Manipularea mecanizata pe orizontala si verticala a diferitelor incarcaturi se va executa numai dupa legarea si fixarea incarcaturilor de catre lucratorii instruiti si autorizati in acest scop. Se vor respecta prevederile in vigoare cu privire la lucrul cu mijloace de ridicare si transport pe verticala si orizontala.
25. Caile de circulatie si scarile de acces trebuie sa fie astfel calculate si amenajate incat sa poata fi utilizate in deplina siguranta si in conformitate cu destinatia lor. Scarile de acces vor fi prevazute cu balustrade pentru prevenirea caderii in gol, conform proiectului pentru prevenirea caderii in gol, conform proiectului tehnologic.
26. Accesul lucratorilor pe schele, direct din cladire, se va face numai prin locurile destinate in acest scop.
27. Echipamentele electrice utilizate la locurile de munca vor fi astfel realizate, incat sa nu constituie pericol de incendiu sau explozie, iar persoanele sa fie protejate impotriva riscurilor de electrocutare prin atingere directa sau indirecta.
28. Utilajele, mecanismele şi aparatele electrice fixe utilizate la executarea diferitelor lucrări trebuie - obligatoriu - legate la instalaţia de punere la pământ, a cărei rezistenţă va fi de cel mult 4 ohmi.
29. Se interzice lucrul la tablourile electrice de comanda si la partile componente ale instalatiei electrice, fara intreruperea circuitelor de alimentare. Interventia la instalatia electrica se va face numai de electricieni calificati, intruiti si autorizati.
30. Instalatiile de distributie a energiei electrice, existente inainte de deschiderea santierului, trebuie sa fie identificate, verificate si semnalizate.
31. In functie de caracteristicile santierului si echipamentelor, de dimensiunile incaperilor, de caracteristicile fizice si chimice prezente ca si de numarul maxim de persoane, este obligatoriu sa fie prevazut un numar suficient de mijloace corespunzatoare pentru combaterea incendiilor.
Dispozitivele neautomatizate contra incendiilor trebuie sa fie usor accesibile.
32. Inainte de inceperea lucrarilor de sapaturi se vor obtine precizari asupra naturii straturilor, asupra existentei apelor subterane, asupra existentei eventualelor constructii si instalatii subterane, natura lor si felul cum sunt amplasate sub pamant.
33. Stationarea si circulatia vehiculelor sau a utilajelor de constructii in apropiere de locurile unde se executa sapaturi fara sprijiniri sunt permise numai la o distanta egala cu de doua ori adancimea.
34. Pamantul provenit din sapatura, precum si alte materiale se vor depozita la o distanta minima de 0,5 m de la marginea peretilor sapaturii. La sapaturile cu peretii in taluze, cu un unghi mai mare decat unghiul natural al taluzului, distanta maxima dintre locul de asezare a pamantului aruncat si marginea sapaturii trebuie stabilita in prealabil prin proiect.
35. La sapaturile manuale executate la a o adancime mai mare de 1,5 m se vor montat platforme pentru aruncarea pamantului. Acestea trebuie sa fie bine fixate si sa reziste incarcaturii pe care trebuie s-o suporte.
36. In cazul sapaturilor executate langa fundatii existente sau langa alte constructii, masurile necesare pentru a se evita tasarea acestora, vor fi prezentate in proiectele de executie.
37. Inainte de inceperea turnarii betoanelor, conducatorul locului de munca va controla modul de executie si soliditatea cofrajelor, a schelelor si a podinelor de lucru.
38. Caile de acces catre elementul in care se toarna betonul vor fi eliberate de materiale si mentinute in stare de curatenie.
39. Se interzice accesul lucratoriulor in zona de turnare a betoanelor.
40. La fasonarea si montarea otelului beton se vor lua urmatoarle masuri:
- se va amenaja o platforma pentru indreptarea otelului beton la cel putin 2 m distanta de caile de circulatie
- se interzice tinerea in mana a baretelor mai scurte de 30 cm la taierea cu foarfeca cat si la stanta actionata de motor, pentru a se evita prinderea manii in timpul taierii barelor
- indoirea manuala a armaturilor de otel se va face cu chei destinate acestei operatiuni, in buna stare.
- Este interzisa confectionarea armaturilor in zona de influenta a liniilor electrice aflate sub tensiune
41. Conducatorii formatiuniilor de lucru sunt obligati sa verifice zilnic, inainte de inceperea lucrului, daca sculele sunt in stare tehnica corespunzatoare si daca cele actionate electric sunt legate la pamant. In lipsa acestor puncte fixe se vor utiliza cabluri sau franghii corespunzatoare, bine ancorate, de care lucratorii sa se asigure prin intermediul centurilor de siguranta.
42. Urcarea si coborarea la si de pe podinele de lucru se vor realiza numai prin intermediul rampelor si a cailor de acces executate conform standardelor in vigoare
43. Se interzice urcarea si coborarea pe elementele cofrajelor, schelelor sau esafoadelor.
44. Se interzice circulatia sau stationarea pe astereala prinsa pe plansee.
45. Pentru montarea cofrajelor suspendate pe grinzi metalice se va realiza o podina de lucru. Dulapii podinelor vor fi fixati pe grinzi.
Circulatia pe cofraje metalice este permisa numai daca pe acestea s-au asezat dulapi.
46. Pentru montarea fermelor, luminatoarelor sau a altor elemente asamblate pe loc, se vor realiza in prealabil schele.
47. Zona unde se monteaza sau se demonteaza cofraje, schele si esfoadele va fi imprejmuita si se vor lua masuri de oprirea accesului in zona respectiva, iar daca este cazul se vor executa copertine de protectie.
48. Daca cofrajul, schela sau esafodul raman un timp nefolosite (la constructiile unde lucrarile se intrerup provizoriu), la reluarea lucrului se vor verifica si se vor face completarile necesare si o noua receptie a cofrajululi, schelei sau esafodului.
49. La asamblarea elementelor de cofraj, schele, esafoadele cu buloane, bolturi, suruburi, verificarea coincidentei orificiilor se va face cu dornuri destinate acestei operatiuni. Se interzice efectuarea verificarii prin introducerea degetelor in orificiile respective.
Cuiele din panourile de cofraj vor fi intoarse spre a evita ranirea sau agatarea echipamentului muncitorilor.
50. Se interzice demontarea cofrajelor, schelelor si esafoadelor prin tractiune inainte de desfacrea tuturor legaturilor.
51. Demontarea cofrajelor, schelelor si esafoadelor se face numai dupa ce s-au luat toate masurile de protectie necesare. Efectuarea operatiunilor de demonatare se face in ordinea inversa celor de motare sau conform prevederilor proiectului de executie.
Se interzice demontarea prin daramare, precum si depozitarea pe podinele de lucru a materialelor provenite din demontare.
Toate elementele componente demontate se vor cobori pe masura demontarii lor, prin mijloace mecanizate sau cu ajutorul franghiilor si scripetiilor. Nu este permisa aruncarea de la inaltime a elementelor.
52. Se interzice, la orice lucrare la inaltime, monatrea si demontarea cofrajelor, schelelor si esafoadelor in cazul cand conditiile meteorologoce sunt nefavorabile, pe intuneric sau cand locurile de munca nu sunt iluminate.
53. Accesul personalului in groapa cu var este interzis. Gropile de var vor fi imprejmuite cu balustrade de protectie. Scoaterea varului din groapa se va efectua mecanizat sau manual. In cazul scoaterii manuale se utilizeaza scara si podina amenajata in acest scop.
54. In timpul executarii lucrarilor de zidarie sub nivelul solului sau a fundatilor de piatra, se va controla rezistanta sprijinirilor peretilor sapaturii, luandu-se masuri ori de date ori se constata deteriorari ale acestora.
55. La executarea fundatiilor din piatra, se va evita caderea bolovanilor. Coborarea materialelor necesare executarii zidariilor subterane (fundatia), se va face mecanizat sau folosindu-se jgheaburi si planuri inclinate. Spatiile dintre sapaturi si fundatia zidului se vor umple cu pamant si se vor bate cu maiul pe masura executarii zidariei, spre a nu provoca daramarea zidariei.
56. Se interzice evacuarea molozului si a deseurilor de materiale prin aruncare din interiorul lucrarii in constructie.
57. Pe masura cresterii inaltimii zidariei, se vor realiza podine provizorii de lucru. Accesul pe podinele de lucru se face numai pe scari.
58. La zidurile in care sunt inglobate conducte de apa, gaze sau instalatii electrice se vor studia planurile de amplasare a conductelor de alimentare cu apa, gaze, temoficare, a cablurilor electrice si de telecomunicatii, etc. si se vor lua masuri pentru intreruperea legaturilor de alimentare, fara a le deteriora sau a influenta alimentarea altor cladiri.
59. Executarea zidariei exterioare de pe schelele interioare se va face dupa ce in prealabil s-a montat spre exterior o copertina de protectie cu latimea de 1,5 m si panta spre zid. Pe aceasta copertina este interzisa circulatia lucratorilor sau depozitarea materialelor si sculelor.
60. Este interzisa circulatia pe ziduri.
61. Inaintea executarii corniselor se vor monta dispozitivele de sustinere si fixare provizorie a cornisei; acestea se vor demonta numai dupa executarea tencuielilor si a invelitorilor. La cornise, zidaria care depaseste planul zidului cu peste 30 cm, se va executa numai de pe schele.
62. In cazul utilizarii pentru ridicarea materialelor a unor dispozitive si mecanisme de mica mecanizare, se vor respecta normele de protectie a muncii pentru lucrul pe schele si la inaltime.
63. In cazul producerii in timpul lucrului a unor defectiuni ale utilajelor, la conductele de transport al mortarului, cat si in cazul formarii de dopuri de mortar in sistemul de transport, se va opri lucrul imediat.
Se interzice orice interventie in timpul functionarii utilajelor. Interventiile respective se vor efectua numai dupa oprirea utilajelor, de catre personal calificat si instruit pentru aceste operatiuni.
64. Inainte de inceperea lucrarilor de reparatii la invelitori, se va verifica daca constructiile sunt prevazute cu scari de acces corespunzatoare, ancorate de constructie si se verifica siguranta acestora.
65. Inaintea inceperii lucrarilor de reparatii, conducatorul lucrarilor va verifica rezistenta asterelei si sarpantei, urmarind ca elementele componente ale sarpantei sa nu prezinte deformatii sau deteriorari. In cazul constatarii unor deficiente, se vor lua masurilor de remediere a acestora.
Se interzice depozitarea si manipularea materialelor direct pe astereala. Se vor amenaja platforme speciale pentru depozitare.
66. Topirea bitumului se va realiza numai in utilaj construite in acest scop (topitoare de bitum, cazane, masini de topit). Amplasarea utilajelor de topit bitum se va face la cel putin 50 m de constructiile de lemn sau depozite.
Locul unde se efectueaza topirea bitumului , va fi ingradit cu indicatoare de avertizare sau interdictie.
Se interzice amplasarea utilajelor de topit bitum in locuri unde exista posibilitatea degajarii vaporilor de substante inflamabile sau combustibile.
In apropierea cazanului de topit bitum, se va amenaja un panou prevazut cu mijloace necesare pentru stingerea incendiilor. Se vor respecta prevederile din normele specifice de protectie a muncii pentru lucrari de izolatii termice, hidrofuge si protectii anticorosive.
62.Transportul bitumului se va realiza in vase inchise, cu continutul pana la ¾ din capacitate. Vasele cu care se transporta bitumul pe acoperis vor fi asezate pe o platforma special executata care tine seama de panta acoperisului. De asemenea, trebuie luate masuri ca bitumul fierbinte sa nu curga de pe acoperis.
67. Reparatiile la jgheaburi, sorturi, burlane si pazii se vor face pe schela exterioara, ancorata de partile solide ale constructiei.
68. Repararea invelitorilor din tigle, olane, placi de azbociment cat si monatarea caciulilor deasupra cosurilor de fum se vor efectua dupa amenajarea unei podine de lucru sau schele.
69. Se interzice aruncarea oricaror materiale sau scule de pe acoperis. Zilnic, dupa terminarea lucrului se va curata acoperisul.
70. Pe timp nefavorabil (ploaie, ceata, polei sau ninsoare) se interzice efectuarea lucrarilor de reparatii la acoperis.
71. La lucrarile cu bitum fierbinte nu este admis personal cu boli de piele, boli respiratorii, conjunctivite, afectiuni gastrointenstinale, precum si femei care alapteaza.
72. Repararea tencuielilor interioare pe suprafete intinse se va executa de pe schele rezistente cu podine continui; se admite a se lucra pe scari duble numai la mici reparatii(de exemplu astupari goluri, treceri conducte). Este interzisa folosirea improvizatiilor in realizarea sau sprijinirea podinelor.
73. Lucrarile de finisaj la exterior se vor executa de pe schele. Se interzice executarea lucrarilor simultan la doua niveluri aflate pe aceeasi verticala.
74. Dupa terminarea lucrului, se vor evacua de pe schele resturile de materiale si sculele.
75. La repararea pardoselilor se vor utiliza scule in buna stare de functionare. Pe timpul repararii pardoselii, cablurile electrice care o traverseaza vor fi scoase de sub tensiune.
76. Lucrarile de zugraveli si vopsitorii interioare se vor executa de pe schele interioare sau de pe scari duble; utilizarea scarilor simple este permisa la lucrari de pana la 3 m inaltime.
77. Fierberea uleiului de in in aer liber si transportul lui in vase deschise sunt interzise. Vasele utilizate la transportul uleiului de in vor fi inchise si umplute la ¾ din capacitatea lor.
78. Lucrarile la care se folosesc substante inflamabile (de ex. Benzina, nitrolacuri, petrol etc.) se vor executa de catre lucratorii calificati si instruiti pentru utilizarea acsetora.
79. Finisajul interior cu vopsele care degaja substante toxice se executa cu ferestrele deschise sau asigurandu-se ventilatie. La aplicarea vopselei prin pulverizare, se va asigura ventilatia corespunzatoare sau se vor dota lucratorii cu masti contra noxelor.
80. In incaperile unde se intrebuinteaza nitrolacuri, combustibili si alte substante care degaja gaze inflamabile este interzisa flacara deschisa sau producerea de scantei.
81. In timpul arderii cu lampa de benzina a vopselei vechi, se va asigura o buna aerisire.
La depozitarea si indepartarea deseurilor rezultate in urma procesului tehnologic (de ex. Vopsele, uleiuri, lacuri, solventi etc.) se vor respecta reglementarile in vigoare.
Lucratorii care utilizeaza substante toxice vor fi supusi controlului medical conform reglementarilor Ministerului Sanatatii.
82. Camerele vopsite in ulei vor fi aerisite. Se interzice stationarea sau cazarea lucratorilor in aceste incaperi minimum 24 ore dupa vopsire.
83. La executarea lucrarilor de zugraveli cu preparate pe baza de apa, conductorii electrici aflati in incapere vor fi scosi de sub tensiune.
84. Taierea geamurilor se va face in spatiile destinate acestei operatiuni; deseurile se vor colecta in lazi.
85. Montarea geamurilor la luminatoare se va face de pe o podina de lucru continua. Se interzice accesul persoanelor sub locul de lucru.
86. Subzidirea fundatiilor sau a peretilor cladirilor existente, va fi executata dupa proiecte sau fise tehnologice si sub supravegherea permanenta a conducatorului lucrarii.
87. In cazul in care in timpul executiei se constata deplasari sau deformari ale constructiei, se vor lua masuri urgente pentru indepartarea lucratorilor din zona si adapostirea intr-un loc sigur.
88. Se interzice continuarea lucrarilor de subzidire atunci cand se constata deformari ale terenului din zona respectiva.
89. Inainte de inceperea lucrarilor de demolare se va proceda la examinarea nu numai a a obiectivelor de constructii propuse pentru demolare si a cladirilor din imediata vecinatate in scopul obtinerii informatiilor necesare asupra rezistentei si stabilitatii acestora. Toate observatiile din inspectia vizuala a cladirilor si uneori, dupa caz, din sondaje si incercari nedistructive, vor fi cuprinse intr-un proces verbal pe baza caruia se alege metoda de lucru si se intocmeste proiectul de organizare a lucrarilor de demolare a constructiilor. Lucrarile de demolare propriu-zise se vor executa conform proiectelor avizate si aprobate.
85.Este interzis lucrul la ferastraiele circulare daca acestea nu sunt dotate cu dispozitive de protectie, daca
acestea sunt defecte si nu sunt corespnzatoare tipo- dimensiunilor masinii si sarcinii de lucru.
86.Este interzis a se lucra la ferastraiele circulare daca dispozitivele de protectie nu asigura:
- acoperirea partii active a panzei taietoare
- limitarea urmarilor fenomenului de recul
- oprirea patrunderii mainii lucratorului in zona de taiere a panzei
87. Este interzisa folosirea panzelor taietoare care prezinta crapaturi, fisuri, excentritati, sau mai mult de
doi dinti lipsa, si care sa nu fie consecutivi.
88. Este interzisa orice incercare de franare a panzei taietoare cu diverse obiecte sau cu bucati de material
lemnos.
89. Este interzis lucratorului sa stea, in pozitia de lucru sau in repaus, in planul panzei taietoare. Pozitia
trebuie sa fie in lateralul planului panzei taietoare si in fata acesteia

vineri, aprilie 30, 2010
joi, februarie 11, 2010
Constructorii despre reabilitare: Preţul cel mai mic, lucrarea de mântuială
Emilia Cerna Mladin, preşedinta Asociaţiei Auditorilor Energetici din România, spune că reabilitarea termică ar fi trebuit demarată şi în România de mai mulţi ani, aşa cum a făcut toată Europa, dar consideră că statul subvenţionează prea generos reabilitarea termică, în detrimentul unei educaţii corecte a populaţiei, şi nu e de acord cu faptul că anumite primării au plusat electoral în această direcţie.
“În alte ţări statul nu a băgat bani în reabilitarea unei proprietăţi private. La noi, la început, asociaţiile de locatari nu au vrut. Unele chiar s-au retras din program după ce ministerul plătise proiectele. Acum se îmbulzesc, sunt prea multe solicitări în raport cu fondurile. Dar n-ar vrea să dea nici măcar a cincea parte din costul de execuţie, ceea ce e foarte puţin”, crede Mladin.
Ea spune că nu are dubii că programul e atins de corupţie, “că doar se petrece în România. Se lucrează prost, într-adevăr. Primăriile au derulat licitaţii având ca unic criteriu cel mai mic preţ. Sau câştigat licitaţii în care o firmă se angaja să auditeze 80 de blocuri Într-o săptămână-două. Nu se poate face aşa ceva. Auditatea unui bloc ia cel puţin zece zile, unele nu au RLV-uri. Cele mai multe blocuri nu au carte tehnică. 80 de blocuri poţi să le faci cel mai repede în două luni. S-au dat astfel lucrări în mod discreţional”, spune Mladin.
Preşedinta auditorilor consideră că Braşovul este oraşul exemplar în privinţa modului în care s-a făcut reabilitarea, deoarece acolo locatarii s-au implicat şi financiar şi în urmărirea lucrărilor.
Mladin subscribe la părerea generală că o soluţie pentru derularea corespunzătoare a lucrărilor ar fi un control mai bun al acestora, “pentru că nu va dura mult până când vom constata că lucrările făcute acum sunt necorespunzătoare”.
Polistirenul şi adezivul fac diferenţa
De aceeaşi părere e şi Adrian Zamfirache, director tehnic la Ceresit, unul dintre cei patru-cinci producători mari de material de termoizolaţie.
El spune că hiba programului e lipsa de coordonare. “Nu există un caiet de sarcini şi nişte specificaţii tehnice clare minimale. Constructorul e total dezinteresat de calitatea materialelor, el vânează preţul cel mai mic. Nu există o pârghie prin care constructorii să poată fi controlaţi”, zice Zamfirache, care subliniază că majoritatea firmelor care au câştigat licitaţiile la primării nu au legătură cu construcţiile de case.
“Unii au făcut drumuri, alţii parcuri, sunt firme mari, sublicitează, câştigă net în faţa firmelor de construcţii civile, datorită preţului, şi zic că e bine pentru că după aceea “văd ei”. Apoi subcontractează lucrarea, pentru că nu ştie cum se face lucrarea. Şi din subcontractor în subcontractor, fiecare vrea să câştige, şi materialul devine din ce în ce mai prost”, zice Zamfirache.
El mai atrage atenţia că şi sincopele de finanţare contribuie la calitatea proastă a lucrărilor: “Ministerul dă banii, primăriile nu prea, firmele nu ajung să-şi primească banii la timp şi prin urmare nici materialele nu pot să le achiziţioneze ritmic. De aceea merg şi cumpără polistiren din colţul străzii, ieftin. Aşa se ajunge ca acelaşi bloc început cu material de calitate să fie făcut cu diverse materiale pe parcurs. Un sistem izolator profesionist trebuie să fie integrat, nu iei adezivul de la unii, polistirenul de la alţii, plasa de la alţii”.
Audit energetic cu metoda copy/paste
Zamfirache spune că patru din cei mai importanţi producători de sisteme termoizolante au făcut o asociaţie profesională prin care au încercat să promoveze un caiet de sarcini care să prevadă condiţiile minimale ale materialelor ce trebuie folosite la reabilitare.
“Ministerul ar trebui să facă acest caiet de sarcini cu cerinţele minimale pentru fiecare din părţile implicate în program: executorul, producătorul de material, proiectantul. Or, la noi un audit costă între 2 şi 6 euro/mp. S-au câştigat licitaţii cu 0,5 euro/mp. Firmele care câştigă zeci de blocuri nu mai fac audit, ci iau cu copy-paste studii de la alte blocuri, şi fac proiecte sumare. Apoi, din punct de vedere al materialelor, agrementarea tehnică se obţine foarte uşor în România, practic poţi obţine autorizare tehnică pentru orice material. Nu-l testează nimeni. S-au sesizat acum de când cu incendiul de la clădirea de la Armenească, dar în acest stil poţi pune pe blocuri orice fel de material vrei, şi un carton. Totul e de faţadă şi decât să se facă lucrări proaste şi să cadă de pe blocuri în capul copiilor, mai bine le laşi aşa neizolate. Există şi localităţi unde primarii au fost corecţi şi gospodari. Nu e cazul Bucureştiului. Un exemplu bun e Braşovul”, conchide Zamfirache care avertizează că într-un an de zile vom vedea plăcile de polistiren cum cad de pe blocurile proaspăt izolate.
Peste 130 de ani vom fi reabilitaţi
Tot în corul nemulţumiţilor se înscrie şi Adriana Iftime, directorul Patronatului Societăţilor din Construcţii: “Dovedim şi în această situaţie că suntem români. Intenţia e bună, dar e aplicată prost”.
Iftime crede că problemele s-au tras din faptul că primăriile au dat pachete de blocuri pe mâinile unor firme mari, refuzându-le astfel firmelor mici şi mijlocii dreptul de a câstiga o pâine, adică fix acelor firme pe care guvernul zicea că le salvează de la criza economică dându-le de lucru în programul de reabilitare.
“Au câştigat firme mari de infrastructură care au subcontractat lucrările şi lucrurile au scăpat de sub control. Ni se compromite astfel imaginea ca ramură economică. Din această practică de licitare decurg problemele de calitate. Fiecare vrea să obţină profit şi floseşte materiale proaste şi ieftine”, spune Iftime. Ea crede că în ritmul de până acum “ne-ar trebui 130 de ani ca să terminăm toate blocurile. E nevoie de participarea statului, dar nu e normal ca primăriile să-şi arate muşchii şi să plătească tot. Nu e corect şi nici nu e în sprijinul programului”.
Directorul patronatului din construcţii spune că veriga slabă a programului este tocmai controlorul calităţii: dirigintele de şantier. “Diriginţii sunt foarte puţini şi slab pregătiţi. Foarte uşor de corupt. Dacă asociaţiile participau cu bani ar fi trebuit să-şi plătească şi un diriginte care să le urmărească lucrările”.
Iftime crede că ministerul care finanţează jumătate din proiect ar trebui să fie mai interesat de derularea lui corectă, dar admite că în acest moment fiecare bloc e reabilitat după ureche, fără un manual obligatoriu de respectat, făcut de stat. “Sunt foarte mulţi care consideră că polistirenul alb de 8 cm grosime e suficient. Nu e adevărat, contează densitatea şi locul în care e folosit. Dacă pui la etajele inferioare sau la ultimele etaje, depinde de înălţimea blocului. La fel plasa, are diverse capacităţi de aderare a mortarului. Avem şi noi plângeri, şi de la firme şi de la asociaţii, dar din păcate nu puterm dovedi toate neregulile. Furnizorii se plâng de materialele cu care se lucrează”, conchide Iftime.
Ministerul zice că per total e bine
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului se declară mulţumit de derularea programului, chiar dacă admite că a primit câteva reclamaţii de la beneficiarii nemulţumiţi de calitatea lucrărilor, “dar acestea au avut un volum foarte mic, fără un impact la nivelul programului”.
Ministerul consideră că pentru obţinerea unor lucrări de calitate e suficient ca în contractele încheiate între primării şi firmele de construcţii să fie scrise clauze “corespunzătoare cerinţelor esenţiale, precum şi garanţiile materiale şi alte prevederi, care să conducă la realizarea acestor clauze”. Verificarea respectării acestor angajamente, însă, e lăsată tot la mâna primăriilor, care contractează şi lucrările, în mod suspect pentru o instituţie care contribuie, totuşi cu 50% din bani la reabilitarea blocurilor.
Cum au făcut alţii
În toată Europa, chiar şi în fostele ţări comuniste, reabilitarea termică a imobilelor a început şi de acum 20 de ani, făra ca statul să aloce vreun ban pentru asta. Locatarii au fost obligaţi să-şi reabiliteze locuinţele pe banii lor, cu ajutorul unor credite bancare cu dobânzi subvenţionate de stat.
EXPERIMENT. Blocul din strada Grigore Moisil a fost placat cu ajutorul alpiniştilor utilitari, deşi tehnologia de reabilitare prevede obligativitatea lucrului pe schele
COADA LA SCHELE
1.944 de blocuri pe lista de aşteptare
Conform datelor centralizate la nivel naţional, până acum au fost reabilitate termic 781 blocuri ( adică 27.385 apartamente), iar pentru asta ministerul a cheltuit 184.944.811 de lei, ceea ce ar trebui să reprezinte jumătate din suma totală cheltuită în program.
Pentru 2010, însă, ministerul spune că a alocat o sumă mai mică, de numai 150.000.000 lei. Asta înseamnă că angajamentele primarilor, că vor reabilita sute de blocuri anul ăsta, se vor dovedi nefondate.
Pe lista de aşteptare sunt 1.944 blocuri (86.885 apartamente). Cele mai multe solicitări, spune ministerul, vin din Sectoarele 2, 5, 3, 6 şi 1 din Bucureşti, Râmnicu Vâlcea, Braşov, Cluj Napoca, Timişoara, Năvodari, Piatra Neamţ, Petroşani.
miercuri, ianuarie 27, 2010
miercuri, ianuarie 20, 2010
Afacerile din construcţii şi servicii vor continua să scadă, iar sectorul auto va stagna
ompaniile de construcţii din România, cele chimice şi de servicii vor înregistra în 2010 şi 2011, pe fondul recesiunii, reduceri ale afacerilor şi lichidităţilor, producţia de bunuri industriale, sectorul auto şi băncile nu vor consemna scăderi, iar în IT este posibilă chiar o creştere.Concluziile au fost prezentate într-un studiu al firmei Horvath&Parteners privind efectele recesiunii asupra indicatorilor economici, fiind intervievaţi 248 de manageri din cadrul unor corporaţii internaţionale sau întreprinderi mici şi mijlocii, din diferite domenii, din Germania, Austria, Elveţia, Ungaria şi România.
Din România au participat 19% din totalul respondenţilor, în special întreprinderile mici şi mijlocii.
"Companiile industriei de construcţii, industriei chimice şi a sectorului serviciilor se vor confrunta şi pe viitor cu reduceri semnificative a cifrei de afaceri şi a lichidităţilor. Companiile sectorului de utilităţi, al comerţului şi al transporturilor estimează o scădere moderată a cifrei de afaceri şi a comenzilor. Companiile producătoare de bunuri industriale, industria auto, precum şi sectorul bancar şi de asigurări au atins faza de consolidare prin măsurile iniţiate de asigurare a lichidităţilor pe termen scurt. Nu se mai aşteaptă o scădere a indicilor", se arată în studiu.
Pe de altă parte, sectorul IT estimează creşteri privind cifra de afaceri, profitând de măsurile de externalizare a activităţilor companiilor aparţinând diferitelor industrii.
La nivelul întregului eşantion, 41% dintre companiile din România consideră că activităţile lor vor fi afectate de criză pentru o perioadă mai mică de un an, în timp ce 39% consideră că perioada va fi de până la doi ani. Pe de altă parte, 58% dintre companiile din Germania, Elveţia şi Austria sunt de părere că efectele se vor resimţi încă un an sau doi.
marți, ianuarie 12, 2010
Sa construim singuri dar cum
Se stie foarte bine ca tot romanul spune ca se pricepe la constructii;pe multi am auzit spunind lucrul asta dind "sfaturi"ca la fotbal prietenilor si cunoscutilor
din detaliile traite din ultima experienta legate de constructii;
-eu as avea citeva amendamente la tot ce am scris mai sus,mai ales ca am vazut multe la viata mea si cred ca voi mai vedea multe;
Daca tot vrei sa construiesti de unul singur adica fara sa apelezi la o firma serioasa de constructii(prin firma serioasa intelegind o firma autorizata cu un CV de lucrari reprezentativ in spate , care pot fi aratate oricind si cu un oarecare numar de recomandari valabile),va trebui totusi sa indeplinesti citeva conditii minimale dar ,zic eu obligatorii:
-sa ai un PC sau un laptop ,conectate la internet ,un mobil pe aproape , o masina cu care te poti misca usor,sa dispui de un cont destul de garnisit ,nervi tari si o rabdare de otel;am cerut prea mult? sigur nu.Poate o sa va surprinda
de ce insiruirea aceasta de elemente atit de variate(o parte le intuiati altele nu) dar o sa vi le iau pe rind sa le explic si veti trage concluzia singurei de ce sunt ele obligatorii.Pentru masina cu care sa va puteti misca si contul cu bani suficienti nu mai insist;de asemenea cu sanatatea dvs. de fier care iar nu mai este un secret la ce este necesara;
La ce va trebuie calculatorul sau laptopul si telefonul mobil ,altceva decit sa navigati aiurea pe internet si sa vorbiti cu prietenii am sa va spun eu;
intra-adevar daca dispuneti de ele exista sanse serioase sa va vedeti si construind independent de contractele cu firmele dubioase,cu o oarecare detasare de presiunea lor si chiar mai ieftin ;pe internet exista posibilitatea de a va pune la curent foarte multe solutii corecte (tehnic) pentru proiectul dvs.si ,mai mult explicate pe intelesul dvs.,adrese pentru materiale de constructii sau meseriasi care le pun in opera;
ce este mai important(nu am lasat asta la sfarsit degeaba) ,folosind si calculatorul si mobilul sa intrati in legatura cu cineva extraordinar de util si necesar in demararea proiectului dvs.,un fel de avocat al dvs.pe probleme de constructii care se numeste Diriginte de santier autorizat;
cum faceti toate astea? nimic mai simplu intrind pe blogul : http://erceanu.blogspot.com/ sau apelind la numarele 0726123369/0746035813/0212244132;
de abia dupa ce v-ati asigurat ca aveti relatia stabilita cu o astfel de persoana tehnica folosind datele de mai sus putem sa ne intoarcem la primul aliniat si sa spunem linistiti ca pentru noi a construi o casa nu mai reprezinta nici un secret.
In articolele care vor urma in blogul acesta vor fi postate articole de specialiate, elementare dar totodata esentiale in demararea lucrarilor de constructii pe care le poate intelege oricine;ele reprezinta abecedarul lucrarilor de constructii de care e foarte mare nevoie;

sâmbătă, ianuarie 09, 2010
duminică, ianuarie 03, 2010
sâmbătă, octombrie 10, 2009
Si la case mai mari...:CENTURA BUCURESTIULUI PROIECTATA GRESIT

Memorii laptop SODIMM DDR2 PC2 3200/4200/5300 400/533/667
5 RON
Podurile de la Tunari si Voluntari, care fac parte din Centura Capitalei, au fost proiectate gresit la doar doua benzi in timp ce soseaua are patru, ceea ce ar putea duce la blocaje in trafic.
Oficialii refac proiectele, pe alti bani, motiv pentru care lucrarea va ajunge in final la 240 milioane de euro, scrie Gandul.
Si aceasta nu este singura problema care va duce la intazierea, deja foarte mare, a predarii lucrarii. Podul care va traversa liniile de cale ferata la intersectia cu DN1 (Otopeni) a fost realizat doar in proportie de 12%, Compania de Autostrazi dand vina pe constructorul austriac Alpine Mayreder.
Austriecii au realizat intr-un an de zile doar 27% din lucrarile de largire a tronsonului cuprins intre DN1 si DN1A.
Cel de-al patrulea pod din centura de Nord are probleme cu un patron care a intentat 12 procese pentru a-si apara gazonul din fata firmei.
Alte doua tronsoane din centura Nord nici n-au fost atribuite constructorilor.
Asa se face ca indolenta unor constructori, greselile de proiectare, dificultatile intampinate in mutarea retelelor de electricitate, gaze, alimentare cu apa si canalizare, dar si zecile de procese intentate de proprietari nemultumiti ca li se expropriaza terenurile - toate fac ca lucrarile de largire la patru benzi a soselei de centura a Bucurestilor sa se desfasoare cu incetinitorul.
Trei din cele sase tronsoane ale Centurii Nord au ca termen de predare mai 2010, in timp ce doua dintre ele inca nu au fost atribuite constructorilor. Cele trei tronsoane care alcatuiesc Centura Sud ar trebui sa fie terminate in primul trimestru din 2011.
CONSTRUIM SINGURI DAR CUM? serial de constructii

Ca sa nu aiba cineva impresia ca daca contractezi o firma nu exista probleme, o sa va povestesc cel mai neplacut lucru care mi s-a intamplat mie pana acum la constructie, imediat dupa ce am turnat cota zero. Atat noi, cat si contructorul eram fericiti pentru ca facuseram inca un pas important, asa ca ne-am relaxat putin. Seful de santier a plecat acasa, ca nu mai plecase cam de mult, iar eu n-am mai trecut pe acolo vreo 2 zile, pentru ca mi s-a spus ca raman doar 3 fierari care vor fasona cateva zile fierul pentru stalpi. Toate bune… Cand am revenit la constructie, vedeam de la departare cativa stalpi chiar ridicati pe pozitie si pregatiti pentru turnare. Totul parea ca prinde contur din ce in ce mai bine, numai ca pe masura ce ma apropiam, mi se parea tot mai tare ca unul dintre stalpi nu se afla acolo unde stiam eu ca trebuie sa fie. Mi-am zis ca este o iluzie, ca doar nu pleca un stalp de la pozitia lui, nu? Cand am ajuns langa el, incercand sa-mi dau seama ce e in neregula, unul dintre muncitori vine fericit la mine si-mi spune: “L-am taiat cu flexu’ sefu’ si l-am mutat un metru’ juma’ mai incolo, ca nu va incapea usa!”. Va dati sema ce soc a fost pentru mine sa aflu ca un stalp, care fusese verificat de zeci de ori atat de structurist cat si de dirigintele de santier, a fost retezat de la baza betonului, date 8 gauri cu bormasina si infipt “un metru juma’ mai incolo”! Ma uitam si nu credeam! Bineinteles ca a iesit un scandal destul de mare, ca a doua zi de dimineata erau toti sefii acolo si ca in urma unui brainstorming cu structuristul si cu dirigintele de santier problema s-a rezolvat. Frumos, nu? :)
Ca sa fiu sincer, am aflat ca avusesem si eu o vina in chestia asta. Adica exista o neconcordanta intre planul de arhitectura si cel de structura, o neconcordanta de care stia toata lumea numai acel muncitor nu. Toti stiau ca la aceasta faza se lucreaza numai dupa planul de structura, numai acel muncitor nu. Vina mea este ca nu am luat acel plan de arhitectura vechi de acolo. L-am lasat intr-o punga sa zaca in baraca. Numai ca el a fost gasit si cineva s-a gandit sa-mi redecoreze casa… :)
Sfatul meu: nu lasati la santier planuri vechi, care au suferit modificari, doar din considerentul ca toata lumea stie de ele. Dupa cum vedeti, niciodata nu stie toata lumea de ele… :)
CONSTRUIM SINGURI DAR CUM? serial de constructii

In cazul nostru, pentru cofrare s-au folosit atat scandura cat si panouri tego. Diferente semnificative nu am sesizat astfel ca nu as putea sa recomand sincer vreunul din materiale. Unde s-au asezat panouri normal ca betonul a iesit perfect drept pe o portiune mai mare. Depinde de pretentiile fiecaruia si de disponibilitatea pe care o ofera constructorul de a pune la dispozitie panouri, de orice fel.Atentionati muncitorii sa ude in permanenta placa dupa turnare. Desi toti stiu traba asta, nu putine sunt cazurile cand apar fisuri cel putin la suprafata, cauzate de cateva ore de neatentie si de un soare putin mai puternic.
cum se tencuieste mecanizat un perete

Dupa realizarea instalatiei electrice am trecut la partea de tencuieli. Auzisem destul de multe despre tencuiala mecanizata si despre avantajul ca se realizeaza mult mai repede decat o tencuiala normala. Si mai interesanta mi s-a parut tencuiala mecanizata pe baza de ipsos, deoarece nu mai este necesara aplicarea de glet, ci doar o slefuire fina si direct var. Cum sunt adeptul materialelor noi care duc la scutire de timp si energie, nu m-am ferit nici de aceasta data.
Odata venita echipa, s-a trecut la aseazarea de montanti metalici si la aplicarea materialului pe perete. Calitatea peretelui la final, dupa ce trece prin cateva operatii care se intind pe parcursul a cateva ore, este una foarte buna in opinia mea. Atat de buna incat nu inteleg de ce nu toti constructorii adopta aceasta modalitate de lucru. Cele cateva mii de euro pe care trebuie sa le cheltuiasca pe o masina de tencuit nu cred ca sunt un impediment atat de mare, tinand cont de preturile actuale din piata constructiilor. Mai ales ca beneficiul cel mai mare il au chiar ei, realizand o finisare de perete de interior mult mai repede decat prin metoda clasica. Normal ca exista sceptici care merg pe ideea ca tot mai buna este tencuiala clasica. Este parerea lor si trebuie respectata.
Grosimea aplicata pe perete este in medie intre 1,5 - 2 cm (adica in medie 1 sac / 1 mp de tencuiala) si depinde foarte mult de cat de bine a fost realizata cladirea la rosu. In aceasta etapa se va vedea cel mai bine importanta unui perete bine zidit, a unui stalp sau a unei diafragme bine turnate. Prin aplicarea de montanti pe perete veti fi siguri ca acel perete este drept, insa pentru a scoate o camera in vinclu perfect va fi nevoie de o cantitate mai mare de material. Depinde de pretentiile fiecaruia.
De mentionat ca in bai nu se recomanda tencuiala pe baza de ipsos, ci cea pe baza de ciment. Acest lucru nu inseamna ca va trebui realizata manual, deoarece exista tencuiala pe baza de ciment care se poate aplica mecanizat cu aceeasi masina de tencuit. Doar materialul difera.
Ca si pret nu este nimic de speriat. Materialul este undeva intre 150 si 180 Euro/tona, depinzand de cantitatea de material cumparata, iar manopera intre 4 si 10 Euro/mp tencuit. Acestea sunt intervalele de pret in care eu am primit cotatii. Facand un calcul si tinand cont de cate etape de manopera se scapa, eu cred ca este mai avantajos chiar si din punct de vedere al costului.
In concluzie, pana in acest moment eu sunt net in favoarea unei tencuieli mecanizate. Daca pe parcurs voi avea si experiente negative cu aceasta, nu voi ezita se le postez.
Posted in Constructia Tagged: caramida porotherm, cum sa construiesti o casa, tencuiala ipsos, tencuiala mecanizata, tencuiala mecanizata pe baza de ipsos
vineri, octombrie 09, 2009
Vine iarna, ce mai construim?

Noutati YOURstock - Vine iarna, ce mai construim?
TOP 25 - cele mai vizualizate anunturi
http://www.yourstock.ro/top-oferte.html - din motive de siguranta copiati link-ul in browserul dvs( recomandat FIREFOX)
Cele mai noi anunturi
SC GeCo Track S.R.L. - Bucuresti, BUCURESTI - nou ! energie solara celule fotovoltaice
SC CRNS construct Srl - Iasi, IASI
SC VICSITERM SRL - Bucuresti, BUCURESTI
SC DEHA INTERNATIONAL PROD CO SRL - Bucuresti, BUCURESTI
SC BEIA Consult Int. - Bucuresti, BUCURESTI
SC ARDCONS SRL - Bucuresti, BUCURESTI
SC Tegola Romania - Bucuresti, BUCURESTI
SC ENTEGRE DISTRIBUTION SRL - Bucuresti, BUCURESTI
SC Grawe Romania - Bucuresti, BUCURESTI
SC Abby international distribution SRL - Bucuresti, BUCURESTI
SC Resto transi bar SRL - Blaj, ALBA
SC Ecolemn SRL - Bucuresti, BUCURESTI
Cea mai constanta prezenta
ROA d'Sign srl - arhitectura, piatra naturala, marmura,granit, corpuri de iluminat, mobilier.
NOU ! NOU ! NOU ! showroom deschis pana la ora 22,00 -Bucuresti, sos.Pipera nr.46 (Aviatiei, metrou Aurel Vlaicu)
- suna la 0728PIATRA, 0721771944 si programeaza-ti o intalnire cu un specialist.
WOODCOTE ROMANIA- Materiale pentru finisaje
MAER Tools - Materiale pentru curatare intretinere piatra naturala
BEST PRODUCTS – lambriu si gard decorative PVC
BELLONA -- Canapele si saltele
Articole profesionale :
NEWS - sectiune sustinuta de www.constructiv.ro
Producatorii de profiluri si tâmplarie PVC se agata de agentii incisivi si de reduceri
http://www.yourstock.ro/articol-producatorii-de-profiluri-si-t-atilde-cent-mplarie-pvc-se-agata-de-agentii-incisivi-si-de-reduceri-46.html
EDUCATIE DE SUCCES
http://www.yourstock.ro/materiale-de-constructii/articles|details/aID_12/yourstock.h
www.YOURSTOCK.ro, office@yourstock.ro
Acest email a fost trimis de catre YOURSTOCK.ro
Adresa la care s-a trimis este publica sau a fost inscrisa pentru primirea de emailuri publicitare.
Acest mesaj nu poate fi considerat spam deoarece contine datele de identificare ale firmei care expediaza mesajul si posibilitatea de dezabonare.
luni, septembrie 21, 2009
luni, septembrie 14, 2009
CONSTRUIM SINGURI DAR CUM? serial de constructii

TRATAMENTUL LEMNULUI
CE ESTE TRATAMENTUL PENTRU LEMN? LA CE IMI FOLOSESTE?
1.
DE CE SA CUMPAR TRATAMENT PENTRU LEMN?
* Pentru ca lemnul este infestat cel putin la nivel de ou de larva, atunci cand il cumpar;
* Pentru ca decalarea anotimpurilor a dus la inmultirea peste masura a insectelor depunatoare de ou, pe lemn;
* Pentru ca un lemn netratat si introdus in casa va asigura un mediu prielnic pentru nenumarate carii care se vor dezvolta intr-o perioada de 1-3 ani si voi fi fortat sa fac santier in casa in care locuiesc, pentru a ajunge la lemn si a-l trata curativ;
* Pentru a preveni mucegaiul.
2.
CAND CUMPAR TRATAMENTUL PENTRU LEMN ANTICARII, ANTIMUCEGAI?
* Atunci cand contractez invelitoarea (acoperisul), furnizorul trebuie intrebat daca inainte de montaj poate furniza Bios-Wood 224, tratament pentru lemn;
* Atunci cand achizitionez izolatia structurii pentru casa din lemn, furnizorul izolatiei trebuie intrebat daca inainte de montajul izolatiei poate furniza Bios-Wood 224.
3.
DE CE SE TRATATEAZA LEMNUL?
* Boala lemnului se numeste carie sau mucegai. Tratatez lemnul ca sa previn cariile si mucegaiul
4.
CARE SUNT RISCURILE ATUNCI CAND NU TRATEZ LEMNUL?
* Riscul consta in aparitia cariilor sau a altor insecte de lemn in structura de lemn care s-a izolat si acoperit cu rigips finisat, dupa ce proprietarul se muta si locuieste;
* Asta inseamna sa decopertez rigipsul, sa dau izolatia jos ca sa ajung la lemn, pentru a-l trata curativ (2-4 straturi). Imaginati-va cat deranj si imaginati-va costul unei asemenea operatiuni.
5.
SE POATE TRATA LEMNUL DUPA CE AU APARUT CARIILE?
* Da, lemnul se poate trata dupa aparitia cariilor, iar tratamentul se numeste tratament curativ. Acesta consta in aplicarea a 2-4 straturi de produs Bios-Wood 224.
6.
CE LEMN TRATEZ CU BIOS-WOOD 224?
* Orice lemn de rasinos cu care construiesc casa pe structura de lemn sau mansarda. Daca aveti o alta esenta de lemn de tratat, contactati distribuitorul dumneavoastra.
7.
CAT TRATAMENT CUMPAR?
* Trebuie sa aflu suprafata de lemn de tratat: toata scandura si toti capriorii, toti dulapii, pe toate fetele trebuie tratat;
* Dupa ce aflu suprafata , ma orientez ce cantitate sa cumpar:
- 1 bidon de 5kg (concentrat 25%) pentru a trata o suprafata de pana la 130 mp;
- 1 bidon de 10kg (concentrat 25%) pentru a trata o suprafata de pana la 260 mp.
8.
DE UNDE STIU CATI M.P. (METRII PATRATI) ARE UN M.C. (METRU CUB)?
M.C. M.P. CAT TRATAMENT BIOS-WOOD 224 CUMPAR?
1M.C. SCANDURA (200mm X 25mm) ≈ 90M.P. CITESTE TOATA INFORMATIA DE LA PUNCTUL 7.
1M.C. PATRAT (100mm X 100mm) ≈ 40M.P. CITESTE TOATA INFORMATIA DE LA PUNCTUL 7.
1M.C. DULAP (150mm X 100mm) ≈ 35M.P. CITESTE TOATA INFORMATIA DE LA PUNCTUL 7.
1M.C. PATRAT (150mm X 150mm) ≈ 28M.P. CITESTE TOATA INFORMATIA DE LA PUNCTUL 7.
1M.C. DULAP (200mm X 100mm) ≈ 20M.P. CITESTE TOATA INFORMATIA DE LA PUNCTUL 7.
1M.C. PATRAT (200mm X 200mm) ≈ 20M.P. CITESTE TOATA INFORMATIA DE LA PUNCTUL 7.
luni, septembrie 07, 2009
CONSTRUIM SINGURI DAR CUM? serial de constructii -episodul urmator)
Raspuns la e-mailul unui proprietar si detinator de santier de casa din Bucuresti:
"Multumesc pentru raportul profesionist. Il voi folosi pentru a solicita constructorului sa repare ceea ce se mai poate repara.
Daca nu ar fi a doua oara cand am de a face cu o echipa (?!) de constructori, as spune ca am avut mana proasta cand am batut palma cu acestia. Macar pe cei de acum nu-i scoate soacra-mea de la sectia 7. In fine, astia sunt meseriasii nostri. Nu sunt ei vinovati ci proiectantul care a avut "nesimtirea" sa puna stalpii pe aceeasi axa!
In plus fata de ce ati scris Dvs. in raport am mai observat o deficienta care ma deranjeaza foarte tare. La zidul dintre camera dreapta fata si casa scarii exista o portiune de aproximativ 1 - 1.5 m patrati prin care vad "dincolo". E limpede ca nu au umplut locasul de mortar dintre caramizile respective, acest lucru afectand atat rezistenta cat si izolarea termica, fonica, etc. Noroc ca e vorba de un perete interior. Acum stau si ma intreb: la peretii exteriori cum o fi ? Acolo nu pot sa vad, caramizile respective (cele de 30 cm) au nut si feder care m-ar impiedica sa vad ca lipseste umplutura de mortar.
Macar acum stiu ce am de facut la etaj: dupa ce pun un rand de caramida ma cheama sa verific, altfel dau totul jos.
Acum stau cat mai mult cu ei, sa ma asigur ca fac ceea ce trebuie, iar cu ajutorul Dvs. sper sa reusesc sa duc constructia spre final intr-un mod corect.
Raspuns :
1)observ in scrisul dvs.o anumita ciuda justificata nu pentru "mina proasta" cu care "va
laudati" ci cred pentru banii pierduti;vreau sa va imbarbatez intr-un fel, cu toate ca mi-am dat seama ca sunteti destul de inteligent ca sa nu va dati seama ca aportul meu este de ridicare a moralului initial dar nu se va opri la numai atit;
-o sa va dau totusi o veste buna:o sa incerc,totusi sa fac mai mult de atit:
o sa fiu alaturi de dvs. pe tot parcursul lucrarilor cu ceea ce lipseste in momentul actual
(dar si in trecut):vigilenta de a semnala greselile acestor constructori de ocazie si cu ajutorul dvs. sa le retezati "avintul"-eventual sa-i dati chiar si afara(singurul leac in astfel de cazuri care au aparut din pacate si-n pozele lucrarii dvs.).consemnez una din primele concluzii sanatoase a dvs.,si anume:astia-s meseriasii (nu ai nostrii ci ai nimanui- nota redactorului)ei alaturi de proiectantul cu mica greseala a lui ,alaturi de fostul Diriginte
de la etapa trecuta care nu l-a tras de mineca pe proiectant sa refaca calculele si pe contructor sa se opreasca la timp;(nesimtirea sau lipsa de atentie si de experienta este peste tot- este invizibila initial dupa care explodeaza ca o bomba cu efect intirziat si devastator exact acolo unde i-l doare pe Investitor mai mult -"in buzunar"); 3) in legatura cu zidaria fotografiata este caz aproape patologic ;tocmai am avut un "scandal" cu o firma de constructii care lucreaza zidarie in Domnesti care a fost oprita si pentru acest considerent de subsemnatul;exista solutia salvatoare si in aceasta directie folosind termosistemul dupa un strat de mortar aplicat zidariei(asta la exterior);
acolo se va cere echipei de zidari o atentie mai mare la corectitudinea aplicarii stratului de mortar si klebber;in zidaria de 30 cm exterioara credeti ca s-a pus mortat in capul blocului de ceramica cind a fost montat in federul celeilalte;eu ma indoiesc;
4) destul cu picuratul veninului in inima dvs.-eu imi voi tine promisiunea daca si dvs. imi veti promite ca nu-i veti lasa pe cei dela firma care va construieste casa ca sunt de neinlocuit si vor sta in santierul asta pina trece iarna;
sâmbătă, august 15, 2009
CUM APLICAM TERMOSISTEMUL

LIPIREA PLACILOR DIN POLISTIREN
In cazul cladirilor vechi, care sunt tencuite se verifica tencuiala existenta pe toata suprafata. Acolo unde aceasta este deteriorata sau “suna a gol” se da jos tencuiala existenta si se repara peretele.
Asezarea placilor se va face de jos in sus, in randuri orizontale.
- Adeziv pe baza de ciment, nisip fin cuartos, rasini pentru pereti denivelati si drepti Adezivul se aplica pe perimetrul placii in lungimea canturilor si in 5 – 6 puncte pe restul suprafetei. Placa se fixeaza prin apasare usoara iar verticalitatea si planeitatea se obtin prin apasarea mai multor placi cu un dreptar de lemn sau metal, se verifica cu bolobocul.
Placile de polistiren se fixeaza cu acest adeziv prin aplicare directa, fara a mai necesita o fixare suplimentara cu dibluri si avand un randament mare.
Suprafetele ce urmeaza a fi lipite trebuie sa fie uscate, desprafuite. Adezivul se aplica pe polistiren cu ajutorul spatulei dozatoare. Lipirea polistirenului de zid trebuie facuta in maxim 15-20 minute de la depunerea adezivului, printr-o presare usoara. Fixarea se realizeaza imediat, iar uscarea adezivului devine completa dupa minim 24 ore, maxim 72 ore.
FIXAREA DIBLURILOR
Fixarea diblurilor cu rozeta se face numai dupa uscarea adezivului de lipire a placilor termoizolante (minim 24 ore de la aplicarea placilor termoizolante care urmeaza a fi fixate mecanic).
Montarea diblurilor presupune marcarea punctelor in care acestea urmeaza a fi fixate si amplasarea lor. Montarea se va face cu o masina rotopercutoare prevazuta cu un burghiu avand diametrul si lungimea necesare pentru ca mandrina sa produca pe suprafata placii termoizolante din polistiren o amprenta. Urmatorul pas este introducerea, in locasurile forate, a diblurilor. Dupa fixare, capul diblului trebuie sa ramana in planul placii din polistiren (pentru a nu deranja montarea stratului de protectie).
Sugestie montaj
APLICAREA MASEI DE SPACLU SI A PLASEI DIN FIBRA DE STICLA
Dupa 2 -3 zile de la prima operatie se trece la montarea plasei din fibra de sticla.
Pe placa de polistiren se intinde cu o gletiera un strat uniform de masa de spaclu. Plasa din fibra de sticla se aplica pe directie verticala prin apasare. Fasiile trebuie sa se suprapuna minim 10 cm.
Se aplica imediat al doilea strat de masa de spaclu si se netezeste pasta cu o gletiera metalica obtinandu-se o suprafata neteda si uniforma. Plasa trebuie sa fie acoperita in intregime.
MONTAREA COLTARILOR
Pe muchiile verticale ale casei (colturi) si pe muchiile ferestrelor (stanga, dreapta) se realizeaza o intarire locala cu un profil special de colt (coltar metalic cu plasa).
Pe zona plasei de armare, atat la coltar cat si la lacrimar, se aplica cu gletiera un strat de adeziv. Plasa se intinde pe mortarul adeziv iar suprafata respectiva se acopera astfel incat sa se realizeze inglobarea completa a plasei profilelor.
APLICAREA TENCUIELII DECORATIVE
Stratul de finisare (tencuiala decorativa sau vopsea lavabila) poate fi aplicat dupa 48 ore de la ultima operatie.
Se curata cu atentie suprafata de praf si murdarie. Prima operatie este aplicarea stratului de amorsa, necesar pentru ca stratul de finisaj sa faca o buna priza.
Tencuiala se intinde uniform cu gletiera. La tencuieli decorative trebuie evitata aplicarea pe suporturi expuse la soare sau foarte calde sau daca temperatura mediului ambiant sau a suportului este mai mare de 35 0. Tencuiala trebuie protejata de precipitatiile atmosferice in primele 2-3 zile de la aplicare. Se recomanda ca aplicarea produsului pe o suprafata sa nu fie facuta in etape diferite.
CONDITII DE LUCRU
- Temperatura de lucru pentru punerea in opera a termosistemului este de minim +5 0C si maxim +30 0C
- Suprafetele de lucru trebuie sa fie curate, uscate, nedeformabile si fixe.
- Nu se aplica pe suporturi inghetate sau in curs de inghet
- Se va proteja de soare si de curentii de aer in primele 8 ore dupa aplicare.
- Se recomanda ca toate uneltele si materialele necesare pentru montare sa fie pe santier, curatate si in conditie buna.
CITEVA CONSIDERENTE DESPRE REABILITATEA TERMICA

Greseli in termoizolatie
De la calitatea polistirenului, lungimea diblurilor si pana la grosimea stratului de adeziv, executia este la fel de importanta precum produsele folosite.
Este stiut faptul ca in marea lor majoritate casele noastre pierd caldura prin ferestre, pereti, fundatii, mansarde, terase si chiar instalatii.
Termoizolarea nu poate fi ignorata, daca luam in considerare consumul energetic al blocurilor din Romania, cu 77% mai mare decat media europeana.
Alegerea solutiei utilizate si brevetate pentru sistemele de termoizolare poate fi influentata de pret, de preferinte sau de puterea de convingere a unei companii, insa problema reala este executia.
Cele mai frecvente erori de executie si „miturile de santier” sunt de fapt ultima componenta din sistemul de termoizolare pe care il cumparati, fie ca vorbim de o casa noua, la rosu, sau de o casa mai veche, care abia acum „se imbraca”.
Atentie la calitatea polistirenului
„In primul rand nu trebuie sa accepti un polistiren cu o densitate mai mica de 15 kg/m, sau o rezistenta la compresiune mai mica de 80 N/mm. Poti verifica usor, pentru ca producatorii specifica aceste detalii pe ambalaj. Polistirenul de fatada
trebuie sa fie neaparat expandat, pentru a permite cladirii sa respire si pentru a nu aparea fracturi la ciclul inghet-dezghet, in vreme ce la soclu se mai utilizeaza si polistirenul extrudat”, recomanda Gabriel Ionescu, director tehnic la Fabryo Corporation.
„Aplicarea polistirenului trebuie sa se faca „tesut”, tip caramida, cu latura mai lunga paralela cu solul. Placile se monteaza in cordon continuu, altfel se fractureaza”, detaliaza Ionescu.
Adezivul din sistem trebuie folosit in cantitati generoase, minim 12-14 kg/m pentru fatadele la rosu. Trebuie sa urmaresti daca executantul petrece plasa de armare, macar cu 10 cm, pentru ca aceasta trebuie neaparat sa se suprapuna peste stratul lateral urmator.
Tencuirea este importanta
„Cele mai frecvente sunt greselile de aplicare a stratului final. Cea mai comuna dintre ele pleaca de la convingerea ca orice imperfectiune a planeitatii suprafetei poate fi corectata cu stratul final decorativ. In realitate, corectura este numai de ordin estetic.
Orice concavitate sau convexitate in care a „intrat” mai multa sau mai putina tencuiala decat trebuie este vulnerabila la intemperii. Plecand de la aceste puncte, se creeaza fisuri care scad rezistenta sistemului de termoizolare si conduc in timp la degradarea fatadei”, explica Gabriel Ionescu.
DETALII
Si diblurile sunt importante
Diblurile trebuie sa fie de dimensiune potrivita, altfel nu vor rezista la actiunea vantului si se vor desprinde. Daca se utilizeaza dibluri scurte, exista pericolul ca acestea sa se prinda doar de tencuiala veche, in cazul caselor deja terminate, ceea ce in mod evident va scadea dramatic rezistenta in timp.
Sistemul nu se va desprinde usor de la inceput, pentru ca adezivul este destul de puternic incat sa sustina greutatea acestuia pe zid. Si gaurile pentru dibluri sunt importante, in sensul ca nu trebuie facute cu percutie la peretii din caramida.
MOTIVATIE
Termoizolatia este o investitie importanta
Asigura-te ca echipa de instalare a sistemului este experimentata si cunoaste toate regulile de executie. Un sistem de termoizolare de calitate reprezinta o investitie importanta, care nu trebuie periclitata de o executie defectuoasa. Mai cu seama daca se ia in calcul un fapt foarte important: daca pretul unui sistem standard poate varia intre 25 si 50 RON/mp, costurile de executie si utilajele pot ajunge chiar sa dubleze aceste cifre.
Ultima componenta a unui sistem de termoizolare este chiar mana de lucru. Foarte important este sa te asiguri ca soclul cladirii este retras fata de restul fatadei, detaliu care uneori este trecut cu vederea. In caz contrar, toata apa de ploaie sau cea rezultata din topirea zapezii se va scurge pe soclul casei si vor aparea infiltrari.
marți, august 11, 2009

Apucati-va de treaba!!
De aceasta data vom analiza si dezvolta al doilea capitol important din planul pe care trebuie sa-l urmariti cand va construiti o casa. Ne vom ocupa de etapa cu cele mai multe activitati, etapa in care va apucati concret de treaba.
Dupa ce v-ati gandit la tot ce am hotarat in editorialul anterior, este momentul sa cumparati un teren in zona in care doriti sau va permiteti sa construiti locuinta.
Angajarea unui arhitect este pasul care urmeaza obligatoriu. Aceasta va obtine de la primarie certificatul de urbanism, in urma caruia va
intocmi proiectul de arhitectura si va obtine toate aprobarile, avizele si autorizatiile necesare. In urma acestora realizeaza documentatia tehnica a constructiei si depune dosarul la primarie pentru a obtine mult dorita autorizatie de constructie.
Discutati cu arhitectul si hotarati impreuna ce materiale veti utiliza pentru: izolatii, pereti, sarpanta, invelitoare, finisaje interioare/exterioare, iluminare, incalzire, ventilatie, tamplarie, pardoseli, instalatii electrice si sanitare, tevi si fitinguri, vopsele, placari, seminee, combinatii de culori etc. Nu uitati sa atingeti si alte subiecte ca: gradina, garajul, locurile pentru depozitare, sera.
In functie de ce ati hotarat in prima etapa, angajati o firma de constructii sau o echipa de muncitori care vor pune in practica proiectul de arhitectura, realizand efectiv constructia locuintei.
Inspectorul de santier
Un personaj foarte important pentru buna executie a casei este inspectorul de santier care va fi reprezentantul dumneavoastra la lucrare si care va va apara interesele. Acesta, impreuna cu arhitectul, va urmari respectarea specificatiilor din proiectul de arhitectura si, la receptia casei, va semna, ca si arhitectul, de buna executie. Daca, Doamne fereste, se intampla ceva nedorit in exploatarea casei, ei sunt responsabili. Datorita acestor motive, angajarea lui este obligatorie si va va scuti de multe batai de cap.
In masura in care ati ales varianta de constructie in regie proprie (echipa de muncitori) este necesar sa va faceti organizarea de santier, necesarul de scule si unelte si locul de depozitare a materialelor pentru constructie care vor fi utilizate.
In masura timpului de care dispuneti, verificati la fata locului cum decurg lucrarile (daca este respectat proiectul, se incadreaza in termenii de executie, se fac lucrari de buna calitate). Acest lucru este bine sa-l faceti in functie de fazele de executie ale casei pe care le-am discutat in editorialul de deschidere.
Un alt aspect important pentru a fi siguri ca realizarea casei decurge normal si nu veti avea probleme la receptie, chemati reprezentantul autoritatilor locale sa asiste la etapele principale de executie. Va veti asigura astfel ca la receptia locuintei va semna de buna executie fara nici un fel de rezerve.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)