ing.Dan Erceanu
sâmbătă, august 08, 2009
CONSTRUIM SINGURI DAR CUM? serial de constructii
Cheltuieli neprevazute
Poate ar fi util sa dau cateva detalii despre cheltuielile neprevazute pe care le-am avut pana la faza actuala a casei, adica la terminarea infrastructurii. Spre surprinderea mea, care auzisem despre aceste costuri ca sunt mari, ele au fost destul de mici. In afara de fierul beton, betonul in sine si mana de lucru, au existat si alte cateva cheltuieli pe care sa zic ca le includ la neprevazute, desi de o parte din ele eram constient. Dupa saparea fundatiei a fost nevoie de o masina de balast si cateva zeci de saci de ciment pentru turnarea betonului de egalizare, o alta masina de balast pentru compactarea sub placa de la parter, vreo 4 mc de polisiren plus aproximativ 60 mp de “plasa de Buzau” de asemenea asezate sub placa de la parter si cateva tevi din polipropilena pentru instalatia sanitara care trebuia facuta inainte de turnarea cotei zero. Toate astea au costat aprox 1500 Euro, adica 10% din suma cheltuita pana la aceasta faza.
A contat mult faptul ca in contractul cu constructorul s-a mentionat clar ca toate utilajele necesare construirii, inclusiv lemnul de cofraje for fi aduse de catre firma constructoare. Spun asta pentru ca daca am fi fost nevoiti sa cumparam noi betoniera, drujba, lemnul pentru cofrare sau mai stiu eu ce instrumente de compactare sau vibrare, suma ar fi crescut considerabil… Asta este de retinut pentru cei care se apuca de construit cu echipe “la negru” si care vor fi nevoiti sa suporte din propriul buzunar aceste costuri.
Concluzionand, pana la aceasta faza chletuielile neprevazute au fost mici, chiar inexistente pentru cei care au luat in calcul aceste materiale inca de la inceput, stiind de existenta lor. Atentie insa la utilitati si la faptul ca locuinta mea nu are subsol!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu