ing.Dan Erceanu

ing.Dan Erceanu

sâmbătă, octombrie 10, 2009

cum se tencuieste mecanizat un perete


Dupa realizarea instalatiei electrice am trecut la partea de tencuieli. Auzisem destul de multe despre tencuiala mecanizata si despre avantajul ca se realizeaza mult mai repede decat o tencuiala normala. Si mai interesanta mi s-a parut tencuiala mecanizata pe baza de ipsos, deoarece nu mai este necesara aplicarea de glet, ci doar o slefuire fina si direct var. Cum sunt adeptul materialelor noi care duc la scutire de timp si energie, nu m-am ferit nici de aceasta data.

Odata venita echipa, s-a trecut la aseazarea de montanti metalici si la aplicarea materialului pe perete. Calitatea peretelui la final, dupa ce trece prin cateva operatii care se intind pe parcursul a cateva ore, este una foarte buna in opinia mea. Atat de buna incat nu inteleg de ce nu toti constructorii adopta aceasta modalitate de lucru. Cele cateva mii de euro pe care trebuie sa le cheltuiasca pe o masina de tencuit nu cred ca sunt un impediment atat de mare, tinand cont de preturile actuale din piata constructiilor. Mai ales ca beneficiul cel mai mare il au chiar ei, realizand o finisare de perete de interior mult mai repede decat prin metoda clasica. Normal ca exista sceptici care merg pe ideea ca tot mai buna este tencuiala clasica. Este parerea lor si trebuie respectata.

Grosimea aplicata pe perete este in medie intre 1,5 - 2 cm (adica in medie 1 sac / 1 mp de tencuiala) si depinde foarte mult de cat de bine a fost realizata cladirea la rosu. In aceasta etapa se va vedea cel mai bine importanta unui perete bine zidit, a unui stalp sau a unei diafragme bine turnate. Prin aplicarea de montanti pe perete veti fi siguri ca acel perete este drept, insa pentru a scoate o camera in vinclu perfect va fi nevoie de o cantitate mai mare de material. Depinde de pretentiile fiecaruia.

De mentionat ca in bai nu se recomanda tencuiala pe baza de ipsos, ci cea pe baza de ciment. Acest lucru nu inseamna ca va trebui realizata manual, deoarece exista tencuiala pe baza de ciment care se poate aplica mecanizat cu aceeasi masina de tencuit. Doar materialul difera.

Ca si pret nu este nimic de speriat. Materialul este undeva intre 150 si 180 Euro/tona, depinzand de cantitatea de material cumparata, iar manopera intre 4 si 10 Euro/mp tencuit. Acestea sunt intervalele de pret in care eu am primit cotatii. Facand un calcul si tinand cont de cate etape de manopera se scapa, eu cred ca este mai avantajos chiar si din punct de vedere al costului.

In concluzie, pana in acest moment eu sunt net in favoarea unei tencuieli mecanizate. Daca pe parcurs voi avea si experiente negative cu aceasta, nu voi ezita se le postez.
Posted in Constructia Tagged: caramida porotherm, cum sa construiesti o casa, tencuiala ipsos, tencuiala mecanizata, tencuiala mecanizata pe baza de ipsos

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu